Dacă aș face un studiu, sunt foarte sigură că aș demonstra faptul că peste 95% dintre părinți nu-și cunosc copiii. Cam tot atâția dintre ei nu se cunosc nici pe ei înșiși.
Cei mai mulți adulți, cred că dacă învață copilul să fie așa cum vor ei, îl cunosc. Dar, nu este deloc așa. Faptul că nu cunoști sau nu respecți unicitatea lui, sinele lui, duce la toate dezechilibrele comportamentale pe care le manifestă și la o disociere permanentă în relația părinte copil.
Un copil vine în viața ta ca un musafir. Nu îl cunoști foarte bine, dar, cauți să îl descoperi permanent să respecți persoana lui. Dacă îl percepi ca pe un subordonat, subaltern, rob, sau ca pe câinele din curte (pe care îl dresezi și căruia îi dai comenzi), vei obține exact ceea ce ai în mintea ta. Nu poți face un lucru și să aștepți rezultatul opus acțiunii tale.
Cunoașterea reală a copilului tău (diferit de a trage concluzii pripite, din detaliile comportamentului lui), reprezintă coloana vertebrală a relației tale cu el și a educației pe care ești responsabil să i-o oferi.
În momentul în care ajungi să spui: “da, știu că greșesc când fac / sau nu fac cutare lucru” sau “știu că nu e bine pentru el/ea… ceva ce tolerez”, ar trebui să te simți atât de vinovat, încât să decizi “de ieri” să te schimbi
Nu înțeleg (și uneori mă revolta, recunosc) cum un părinte știe că face ceva în defavoarea dezvoltării sau sănătății copilului lui și rămâne pasiv, sau continuă sa facă acel lucru dăunător și speră că totul va fi bine. Uneori chiar se amuză pe acest subiect, după mine… “suspect de vătămare din culpă”. Cum?
Părintele care afirmă că își iubește copilul și îl sufocă zilnic cu grija și alintul exagerat, are nevoie de terapie
Părintele care caută toate informațiile posibile despre parenting și care încearcă pe copilul lui (după ureche) tot felul de metode, de educație și corecție comportamentală, are nevoie de terapie
Părintele care știe cum vrea să fie sau să devină copilul lui, are nevoie de terapie
Parintele care constată ca nu se înțelege cu copilul lui, trebuie să accepte că problema este la el și nu la copil, și că problema lui trebuie rezolvată
Până când părinții acestor vremuri nu vor înțelege și nu vor accepta că au ei înșiși niște dezechilibre emoționale și chiar cognitive, generațiile de copii pe care îi cresc vor ajunge niște adulți cu probleme mai mari decât ale părinților lor
Dragi părinți, dacă ați reușit să citiți până aici, un mesaj atât de dur, înseamnă că sunteți acei părinți care chiar vreți ce e mai bun pentru copiii voștri.
Voi sunteți generațiile scindate între două lumi, două tipuri de educație și două ere tehnologice. V-ați născut într-o lume și ați devenit adult în alta. Dincolo de orice altă problemă pe care ați avut-o fiecare în mod particular în copilărie, labilitatea privind convingerile și mentalitatea socială, stiluri deferite de viață și influente externe, v-au afectat, echilibrul interior.
Dacă vreți să aveți o viață mai bună, o relație bună cu copiii voștri și copii echilibrați psihic, alegeți ACUM să începeți schimbarea. Rezultatul nu vă va dezamăgi
Comments